azi am avut o discutie cu prietenul meu Sarkastikul. a fost o discutie foarte captivanta si am sarit dintr-un subiect intr-altul. la un moment dat, spunandu-i ca am timp de meditatie, m-a intrebat la ce e buna meditatia, lui parandu-i-se ca e un izvor de nervi datorita faptului ca vede toate mizeriile din societatea noastra. nu cred ca i-am dat un raspuns prea inteligent atunci (desi par destept, nu sunt), dar am avut motiv sa meditez la ce e buna meditatia:D.
mi-am adus aminte de inceputurile mele in a dialoga cu cel ce sunt si, intr-adevar, treaba asta imi dadea o stare pe care nu as putea sa o numesc roz si cu floricele. dar pe parcurs m-am plictisit in a analiza ceea ce ma inconjoara, mizeriile mai ales, si am ales sa fac curatenie in mintea mea. acum pot spune ca meditatia m-a ajutat sa ma concentrez pe singurul lucru pe care il pot schimba cu certitudine, adica eu. nu contest ca, privind la ce ma inconjoara si mai ales la ceea ce nu imi place la ceilalti imi da un sentiment de placere fizica, masochista. la fel cum ma uitam la doamna de la etajul trei cand cobora scarile sau se urca in masina personala, dorind cu ardoare sa ii subjug privirea aia aroganta intr-o lupta in patul ei, dar cunoasterea de sine a fost cum a fost domnisoara din banca intai... a fost de ajuns un schimb de replici ca sa imi trezeasca dorinta fizica prin dorinta spirituala de a o avea. domnisoara din banca intai e cea careia ii ceri sa iti stea alaturi o viata, nu doamna voluptoasa care nu iti ofera decat imagini stroboscopice ale actului pervers, imagini care te dor prin absurditatea irealismului lor si prin faptul ca nu se vor consuma niciodata.
a-mi face curatenie in minte m-a ajutat sa nu mai vad mizeriile din jur. e irealism? nu e...este optimism? da!. fac o mica paranteza aici: cand ii spui cuiva ca e pesimist iti spune invariabil: sunt realist! asa e! dar o spune de parca optimistul nu e tot realist...amandoi sunt, dar fiecare vede partea care ii place. daca mai am 2 l de benzina si sunt pesimist spun ca nu imi ajunge benzina pana la destinatie, daca sunt optimist ma bucur ca imi ajunge pana la prima benzinarie...sunt realist in ambele cazuri. inchid paranteza:D...unde ramasesem? nu mai stiu. gandindu-ma la defectele celorlalti nu le schimb in niciun caz, dar analizandu-ma pe mine, da...negandindu-ma la defectele celorlalti iar nu le schimb, dar macar sunt happy.
nu consider ca am ajuns la un ideal al autoanalizei si stapanirii de sine, martor mi-e blogul precedent :) dar sunt cu un centimetru mai aproape de asta si un centimetru e mai bun decat niciunul. nu consider nici ca am dreptate in ceea ce am spus. nu exista solutii universal valabile si, desi ne place sa o credem, nu stim ce e bine si ce e rau, dar macar sunt happy..la asta mi-a folosit meditatia
rose:) vezi ca nu am mai folosit cuvinte vulgare?
