Cad frunzele
Alexandru Bogdanovici
Rugină şi aur din cer se preling,
covor nostalgiei pe drumuri pustii.
E giulgiul de moarte al toamnei târzii,
ţesut din tristeţe şi frunze de sânge.
Când vântul adie, din ramuri se frâng,
în largi serpentine plutind liniştite –
spre cer se ridică, dar cad obosite,
şi nimeni n-aude cum frunzele plâng.
Poteci de aramă spre zări se întind
acolo-unde toamna bolnavă murise –
Colindă la cel mai feeric colind.
Din lacrimi de rouă răsar paradise
şi noi curcubee în suflet s-aprind
sub ploaia de frunze şi ploaia de vise.
https://www.youtube.com/watch?v=DLr1oWjIC44
Cu drag,pentru voi...
