Amurg de toamna
Luculescu Veronica-Simona
Aşadar, a venit iar toamna...
Sufletul mi-e castaniu, ca intotdeauna,
inima, niţel mai pistruie,
cerul mi-e verde,
pământul albastru şi linistit, chiar cuminte
sub paşii mei adanci.
Privirea s-a închis în cercul îndeajunsului,
iar visele
da, ielele, ascultă de gândul meu aşteptând
şi-mi spun poveşti de alint.
Poate am să fiu cea mai ciudată
dintre toate câte mi-au rămas aproape.
Tu, am să cred că ai plecat departe, pe mare,
şi n-am sa plâng că nu te pot urma.
Rădăcinile mă dor încă,
iar ramurile-mi cresc odată cu grija
pentru ziua care vine.
Aştept o ploaie,
aceea aducătoare de linişte...
Cu drag,pentru voi...
