"Prostia
Incercand sa intelegi lumea aceasta, in care traim, vei da de prostie. Incercand s-o schimbi, te vei lovi de prosti. Cine mai stie care filosof batran a rostit, candva, acest adevar? De dimensiunile lui ne dam seama abia cand intelegem ca prostia e o manifestare a materiei, un fenomen natural, ca un cutremur sau o inundatie, fiind, prin aceasta, iremediabila si impredictibila.
De prosti vei da la tot pasul, ca de pietre. Caci prostia e imuabila. Multi sunt convinsi ca lumea se afla intr-o vesnica transformare si devenire. Nici o eroare n-a fost mai tragica ! Stand stramba pe temeliile ei putrede, vechi de cand Creatia, lumea se sprijina pe doar cateva adevaruri capitale, iar prostia pare a fi una din temeliile strambe ale acestei lumi.
Nu se pot cunoaste efectele devastatoare ale prostiei la nivel mondial. Poti sti cat rau a facut o calamitate abia in clipa bilantului. Cum prostia e infinita, efectele ei se simt in orice moment, ici si colo, dar nu pot fi cunoscute in totalitate.
Prostii sunt multi. Simpla enuntare a acestui adevar nu ne plaseaza, insa, nici pe mine si nici pe dumneata, cititorule, in categoria inteleptilor. Daca e adevarat ca intelepciunea e ca o piatra rara, nu se poate inca sti daca prostia e ca o boala. Şi daca ar fi, ar fi, oricum, nevindecabila. Fiindca primul pas pe care trebuie sa-l faca bolnavul spre vindecare este acela de a deveni constient de boala sa. Abia dupa aceea ajunge pe mana medicilor. Dar cum, Doamne-fereste, sa-i spui unui prost ca e prost ? Şi, mai ales, cum si-ar putea da el insusi seama de gravitatea faptului, cand el isi poarta prostia ca pe o virtute, sau si mai rau, ca pe insasi ratiunea existentei lui : nimic nu straluceste mai tare ca mandria prostului !
Daca prostia nu poate fi definita cu usurinta, prostul cauta intotdeauna sa iasa in evidenta, iar de cele mai multe ori reuseste. Pentru reusita actiunii sale el nu precupeteste nici un efort, minciuna fiindu-i cea mai la indemana scula, unealta de aur. Prostii cred toti, fara nici o exceptie, ca adevarurile inutile sunt periculoase. Dar, cum adevarul ar trebui sa fie absolut si nedeterminat, el este unul singur: adevar si atat! Cum numai minciuna poate fi folosita intr-un anume scop, deci, folositoare, adevarul gol – golut nu-i poate fi prostului de nici un folos. Asadar, de aici si pana la constatarea ca adevarul e intotdeauna subversiv, nu mai e decat un pas.
Prostul nu respecta legea, el o aplica ! Daca nu cumva el este chiar autorul ei, pentru ca el dintotdeauna a sustinut, ma rog, el a atentionat de mai demult, pe toata lumea. Daca n-ati tinut cont de spusele lui, iata unde s-a ajuns… Şi in continuarea aceluiasi tip de rationament, daca tot aplica legea, atunci prostul crede ca are dreptul sa taie o felie cat vrea el de mare din tortul avantajului, caci pentru prost, legea e ca un bat cu doua capete : esential este ca el sa poata tine de unul din capete, restul e doar rutina !
Prostul e rau. Ai grija, inteleptule, tunand si fulgerand impotriva prostiei, sa nu devii rau, castigandu-i astfel prostiei prima medalie, fiindca rautatea pare, iata, o buna jumatate de prostie.
Prostul e complicat. In subtirimea simplitatii el nu vede nici un avantaj, cum urate ii sunt, de asemenea, avantajele transparentei, prin care i s-ar vedea goliciunea mintii. Da-i prostului o idee simpla, iar el o va imbarliga asa de rau, ca n-ai s-o mai recunosti, fiindca el se scarpina intotdeauna in stanga pe deasupra capului, cu mana dreapta. I se pare mai interesant.
Prostul e util. Daca toti ati fi destepti, am auzit odata replica unui taran, cine v-ar mai trage cismele din picere, ma, intelectualilor ?
Prostul e grav. Sa nu cumva sa razi in fata lui, ar fi o impietate! Stramosii nostri latini au creat zicala ridendo, castigat mores, crezand sincer ca razand de naravuri, le-ar putea indrepta. Dar, daca ai sa razi in fata prostului, nu vei face altceva decat sa-i descoperi alt narav : prostul e suspicios!
Prostul presupune. El nu stie, nu are incredere, prostul nu cerceteaza pentru a afla. Pe temelia celor inchipuite, el construieste gravitatea acuzatiilor, iar de aici si pana la incriminarea tuturor celorlalti, nu mai e decat o chestiune de timp. Iar prostul nu se sperie numai dintr-atat.
Prostul iubeste competitia, prinzand de veste, poate de la lectiile de marxism, de avantajele care decurg din lupta contrariilor. Dar nu competitia cinstita, in care castiga cel mai bun, ci aceea in care el reuseste sa dovedeasca intotdeauna ca este primul, indiferent ce fel de mijloace arunca in lupta.
Prostul isi consuma jumatate din viata, daca e nevoie, ca sa-ti dovedeasca cu cat este el mai destept decat tine. Lasa-l s-o faca! Daca i se pare ca a reusit, uneori te lasa in pace!
Fereste-te sa-i dai prostului prin ceva a intelege ca-ti este inferior : te va urmari cu inversunare, toata viata, pentru a te distruge, nascocind cu adevarata siretenie noi si noi feluri de a se razbuna, gelos cum este pe succesul altora, fiindca aceasta a fost si este dintotdeauna singura tristete a prostului : stie ca prostia nu e o calitate!
Dar, atentie, nu te pune cu el: prostul are mintea odihnita!
Kosta Vianu”
Acest articol a fost publicat pe "agonia.ro"acum sters.Autorul parca ar fi stiut ce o sa se petreaca pe GD!Cum (" nascocind cu adevarata siretenie noi si noi feluri de a se razbuna") prin zeci de nickuri ne macina noua nervii ca sa ne demonstreze ce?"ca prostia nu e o calitate!"