Este straniu sa vezi cum uneori dragostea, acel minunat sentiment care ne inalta, este minimalizat, apoi redus, cu o atat de mare usurinta, la nivelul unui sentiment distructiv si josnic precum ura … Iubim si totusi uram … iubim si totusi ii ranim pe oamenii pe care ii iubim. Poate ca se intampla fara voia noastra, poate ca nu avem nici cea mai mica intentie de a rani pe cineva si totusi o facem …
O facem crezand ca dragostea ne da dreptul sa gresim si sa deschidem rani adanci in sufletul celui pe care-l iubim … Cand iubim, nu ranim, nu aruncam la intamplare cuvinte care dor … cand iubim respectam, ne alegem cuvintele, avem grija ca ele sa nu aduca lacrimi, facem totul ca cel de langa noi sa ne simta sentimentele, sa simta caldura lor.. pentru ca dragostea vine din adancul sufletului nostru …
Este destul de trist cand ma gandesc ca oamenii uita de multe ori ce insemna sa iubeasca … compun poezii, fac declaratii, isi striga dragostea eterna … si totusi o trateaza cu atata simplitate, nu fac nimic ca ea sa dureze … Aud atat de des acest “te voi iubi mereu” si totusi multi dintre cei ce-l rosestesc uita in secunda urmatoare ca au jurat dragoste unei persoane si isi indreapta privirile spre o noua cucerire, parca dorind sa adauge un nou trofeu la colectia de iubiri. .
Oamenii pasesc atat de usor peste sentimentele lor, nu fac nici un minim efort pentru pentru a se opri, macar pentru a privi inapoi … De multe ori dragostea se pierde printre rautati, ura si egoisme …
iar oamenii ajung sa se dezumanizeze, sa se piarda printre regrete si pareri de rau si asta doar pentru ca trateaza cu prea mare usurinta un sentiment atat de profund, pentru ca nu inteleg ce inseamna cu adevarat dragostea, pentru ca nu sunt capabili sa dea duritate acestui sentiment, pentru ca de multe ori o confunda cu o pasiune de moment, o cucerire si atat. Ce pacat ca oamenii murdaresc un sentiment atat de sublim si-i dau valoare de “nimic”!
''Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva...'' -Rainer Maria Rilke-
