Interior
Otilia Cazimir
Rămâi!...
Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintâi...
Tu ştii că dacă pleci mi-e frică.
Aş vrea să-mi spuie cineva pe nume...
Mă simt aşa de singură şi mică,
De parcă numai noi am fi pe lume.
Prin geamul aburit şi transparent,
Se uită-afară florile din glastre,
Cu gâtu-ntins spre soarele absent.
Se-ntunecă. Şi focul, prin unghere,
Învălmăşeşte pâlpâiri albastre
Cu umbre nestatornice şi moi.
Ascultă... oare ce se-aude?...
Cu haina ruptă, plină de noroi,
Cu plete ude,
Se uită Toamna în odaie
Şi-mi bate-n geam cu degete de ploaie.
I-e frig. Şi a simţit, de-afară,
Că-n suflet am păstrat un colţ de vară...
Oglinda a cuprins odaia toată
În apa-i plumburie şi-ngheţată.
- Rămâi!...
Afara ninge cu petale
De crizanteme artificiale,
Şi nu mai trece nimenea pe stradă...
În mâna mea întinsă las’ să cadă
Risipa albă-a gândurilor tale,
Şi ne-om privi, când tu vei fi tăcut,
Surprinşi că încă ne iubim ca la-nceput.
Cu drag,pentru voi.....
