Rosteşte-mă
Elena Armenescu
Înveşmântată ca o vestala,
Învăluită în speranţă,
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat...
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte.
Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci.
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii.
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec...
Când eşti departe,
Rosteşte-mă încet, tandru,
cu numele meu întreg de zidire...
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra,
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori.
Departe, în jurul pământului, între nelinişti...
Rosteşte-mă cu inima uneori!
Cu drag,pentru voi....
